21.03.2025

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile,  începând cu data de 21.03.2025 a inculpatului M.I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal.

Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză, s-a reținut că în data de 18.03.2025, în jurul orelor 19:20 – 19:30, lucrători de poliție cu atribuții de serviciu pe linie de poliție rutieră au oprit pe DN 67 zona Dealul Bujorăscu un ansamblu format din  autoutilitara ce tracta o remorcă, care transporta deșeuri din materiale feroase și neferoase.

În urma verificărilor agentii de poliție au constatat că marfa era transportată fără documente legale de proveniență și au demarat activitățile de constatare a infractiunii flagrante și ridicarea mărfii, respectiv 16 tone fier vechi în vederea cercetării.

Conducătorul auto al ansamblului de transport auto oprit în trafic a apelat telefonic pe inculpatul M.I., administratorul societății comerciale deținătoare a deșeurilor transportate, iar acesta, sosind la fața locului, în jurul orei 20:23, a oferit celor doi agenți de poliție din cadrul Poliției Municipiului Motru, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, suma de 500 lei, pentru ca aceștia să nu indisponibilizeze marfa transportată și pentru a nu întocmi dosar penal.

Cercetările continuă, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni, urmând a fi dispuse în continuare măsuri legale.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.