23.01.2025

COMUNICAT

 

La data de 22.01.2025, în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova ce are ca obiect cercetarea infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, organele de cercetare penală al poliției judiciare din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 9 mandate de percheziție domiciliară la imobile din municipiului Craiova și 4 mandate de aducere, în urma cărora au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mijloace de probă și înscrisuri relevante.

Din cercetările efectuate până la acest moment rezultă că, în perioada ianuarie – octombrie 2024, opt cadre medicale ar fi indus în eroare CAS Dolj cu privire la desfășurarea programului de permanență în cadrul unui centru de permanență, raportând în mod fals că ar fi efectuat servicii de gardă în perioade de timp în care aceste cadre medicale nu ar fi fost prezente la sediul unității medicale, obținând astfel foloase patrimoniale injuste în valoare de aproximativ 100.000 lei.

 Precizăm că percheziția domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii  probelor necesare soluționării cauzei, care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.