02.03.2017
C O M U N I C A T
Instituția purtătorului de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina este împuternicită să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 244 alin. 1 și 2 C.pen., contrafacerea unei mărci și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată prev. de art. 90 alin. 1 lit. a și b din legea 84/1998 și ultraj prev. de art. 257 alin. 1 și 4 C.pen. rap. la art. 193 alin. 1 C.pen. și art. 253 alin. 1 C.pen, constând în aceea că, în cursul lunii februarie 2017, suspecții HB și IM, din municipiul București, au indus-o în eroare pe persoana vătămată ML din orașul Scornicești, jud. Olt, căreia i-au vândut semințe hibrid contrafăcute purtând denumirea unor mărci înregistrate.
Cu ocazia activităților desfășurate pentru identificarea autorilor, ofițeri din cadrul IPJ Olt s-au deplasat în municipiul București unde, în încercarea de a-i prinde pe suspecți, aceștia din urmă au tamponat în mod repetat autoturismul organelor de poliție producând suferințe fizice acestora și avarierea autoturismului.
La data de 02.03.2017 au fost efectuate percheziții la cinci adrese utilizate de suspecți, ocazie cu care a fost identificată o fabrică clandestină de produs și împachetat semințe hibrid, produse fito-sanitare contrafăcute precum și 253 de saci cu semințe hibride contrafăcute.
În activitățile desfășurate procurorii au fost sprijiniți de către lucrători din cadrul DGPMB Poliția Sectorului 6, Serviciul de investigare a criminalității economice și Poliția Locală Sector 4.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.