02.08.2017
C O M U N I C A T
Compartimentul de informații și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus, prin ordonanța din data de 02.08.2017, reținerea pe o durată de 24 ore a suspectului N.M., în vârstă de 85 ani, din or. Piatra-Olt, sat Criva de Jos, jud. Olt, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, prevăzută de art.188 al. 1 C.p.
În fapt, s-a reținut că, la data de 30.07.2017, în timp ce suspectul N.M. se afla în locuința comună situată pe raza or. Piatra-Olt, sat Criva de Jos, jud. Olt, a exercitat, prin folosirea unei lopeți, multiple acțiuni de agresiune fizică asupra soției sale N. E. (în vârstă de 78 ani), localizate la nivelul întregului corp, iar la scurt timp aceasta a decedat, fiind găsită în data de 01.08.2017 de către fiul său.
După săvârșirea faptei suspectul N.M. a fugit de la locuința comună, acesta fiind depistat la data de 01.08.2017 cu ocazia cercetărilor, de către organele de poliție, la un alt imobil de pe raza aceleiași localități.
Din concluziile preliminare întocmite de către medicul legist din cadrul IML Craiova rezultă că moartea victimei N.E. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei meningo cerebrale, consecința unui traumatism cranio-cerebral produs în condițiile unui politraumatism heteroagresiune.
Pe corp prezintă multiple leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire repetată, cu corp dur cu margini ascuțite, posibil lopată, comprimare între planuri dure și compresiune digitopalmară la nivel cervical.
Între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate directă necondiționată.
Moartea poate data din data de 30/31.07.2017.
Pentru aceste considerente, reținându-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, în cursul zilei de astăzi, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt vor solicita judecătorului de drepturi și libertăți arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 zile.
Precizăm că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot în nicio situație să înfrângă principiului prezumției de nevinovăție.