04.10.2017
C O M U N I C A T
Compartimentul de informații și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus prin ordonanța din seara zilei de 03.10.2017 ora 22:20 reținerea unui tânăr în vârstă de 20 de ani, din com. Brastavățu, jud. Olt, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de omor, prev.de art.188 alin.1 C.p., pentru o durată de 24 de ore.
În fapt, s-a reținut că în noaptea de 02/03.10.2017, suspectul GMI a exercitat acte de violență fizică asupra unui minor în vârstă de 14 ani, din com. Brastavățu, jud. Olt, pe care l-a lovit inițial cu pumnul în zona feței, apoi, cu un cuțit în zona gâtului, provocându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acestuia.
Cadavrul victimei a fost găsit, decapitat, în dimineața zilei de 03.10.2017 de către săteni, iar în urma examinării s-a apreciat de către medicul legist, că leziunile traumatice s-au putut produce prin acțiune animală.
În prezent, cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei și mobilului crimei.
Precizăm că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot în nicio situație să înfrângă principiului prezumției de nevinovăție.