C O M U N I C A T

 

Instituția purtătorului de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina  este împuternicită să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

          Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au dispus trimiterea în judecată, în stare de reținere, a inculpatului Ivan Cătălin-Ionuț pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare prevăzută și pedepsită  de art.  295 alin 1 C.pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și pedepsită de art. 322 C.p și evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 8 din Legea 241/2005, cu aplic art. 38 alin 1 C.pen., solicitând totodată arestarea preventivă a inculpatului  pentru o perioadă de 30 de zile.

          În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea situație de fapt: în cursul anilor 2013-2015, inculpatul Ivan Cătălin-Ionuț, în calitate de președinte al Asociației Club Sportiv F.C. Olt Slatina, și-a însușit prin retragere din contul acestei asociații sau prin efectuarea de plăți reprezentând angajamente ce nu aveau legătură cu aceasta, suma de 803 946 de lei, iar, în aceeași perioadă de timp, a încheiat convenții civile cu jucătorii de fotbal în scopul diminuării cuantumului obligațiilor fiscale către bugetul general consolidat, și, ulterior, a beneficiat de rambursare de TVA în cuantum de 126 334 lei; de asemenea, inculpatul  a semnat în calitate de membru fondator al Asociației Club Sportiv F.C. Olt Slatina statutul și actul constitutiv conținând mențiunea că cenzor al asociației este expertul contabil C.A.M., mențiune necorespunzătoare adevărului

Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurator asupra unui  bun imobil aparținând inculpatului .

          Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală , finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare , situație  care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.