07.06.2017
C O M U N I C A T
Compartimentul de informații și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus prin ordonanța din seara zilei de 06.06.2017 ora 20.40 reținerea unei persoane de sex bărbătesc în vârstă de 49 ani din mun.București sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat, prev.de art.32 alin.1 C.p., rap.la art.188 alin.1- art.189 alin.1 lit.e și f C.p., pentru o durată de 24 de ore.
În fapt, s-a reținut că în noaptea de 02/03.06.2017 pe raza loc. Mihăești jud.Olt a avut loc un incident, în urma căruia persoanele vătămate N.C. și T.V. au fost înjunghiate de către inculpat, fiindu-le provocate leziuni traumatice, pentru a căror vindecare a fost necesară internarea acestora în Spitalul Clinic de Urgență Colțea București și, respectiv Spitalul Județean de Urgență Alexandria .
În prezent, cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, urmând ca , în funcție de aspectele constatate să se dispună măsuri corespunzătoare.
Precizăm că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot în nicio situație să înfrângă principiului prezumției de nevinovăție.